You Belong in Paris

Stylish and expressive, you were meant for Paris. The art, the fashion, the wine! Whether you're enjoying the cafe life or a beautiful park... You'll love living in the most chic place on earth.

What City Do You Belong In?

Not always greener on the other side

Ce faci cînd nu te mai simţi bine în papucii tăi? ...Asta presupunînd că ai cunoscut şi momentele magnifice în care pielea proprie ţi se părea cel mai bun loc din lume în care ai putea fi. Ce faci? Păi,arunci ochii în stînga sau în dreapta, în curtea vecinilor, a.k.a. rudă/prieten/cunostinţă/vecin/coleg şi vezi că ei arată mai bine, au luminozitatea aia a feţei pe care o au toţi oamenii impăcaţi cu sine, viaţa lor amoroasă pare fără cusur, jobul îi satisface atît psihic cît şi financiar şi toate parcă li se aştern la picioare. Reacţia următoare, de preferabil nu invidie răutăcioasă, e compătimire de sine şi o deznădejde totală alimentată de gîndul încolţit de mult în tine, că mereu o să tînjeşti după pajiştea celuilalt.
Iţi faci un inventar al vieţii tale, în toate compartimentele şi ţi se pare că la tine toată iarba e de mult umplută de buruieni dar...iarăşi, ce faci dacă nu îţi place grădinăritul? Ajungi la o dilemă care ori te mobilizează ori te aruncă într-o dezolantă resemnare ce nu duce decît la deşertificarea totală a colţului tău de lume.
Sună a simptome de depresie, nu e aşa? Dar nu, tu nu ajungi acolo, te mobilizezi, aruncînd din cînd în cînd cîte o ocheadă motivaţională peste gard. Intr-un final, după o alternanţă nesfîrşită de zile ba grozave, ba insuportabile, ajungi să te simţi relativ mulţumit. Atunci începi să ridici capul şi să vezi că toată luminozitatea aia roz din viaţa celorlalţi îţi deranja privirea doar pentru că învăţasei să te uiţi doar la întuneric, că nu toată armonia afişată public continuă şi după uşile închise ale unui cămin, că jobul perfect s-ar putea să fie de fapt un calvar iar majoritatea oamenilor se străduiesc continuu să pară mai fericiţi decît sunt. Inveţi şi că, în public,iarba e mereu verde iar putregaiul se ascunde discret sub gazon, cu o cochetărie ce trebuie să mascheze actul, devenit reflex de acum.

Made by ...

...me. Iubesc Iasul in poza asta... sentiment nou pentru sufletul meu incircit de revolta fata de strazile prafuite, mentalitati inghesuite si dorinte refulate de evadare.


Si, apropo de frustrari, ma simt nevoita sa precizez ca in ultima vreme am avut mai mult ca oricand senzatia ca noi, iesenii, ca sa nu ma intind mai mult decat pot duce, ne sufocam reciproc.
Toti arata cu degetul si isi freaca individualitatea care de care mai pregnanta in nasul celorlalti, toti au idei originale, toti sunt pentru idealuri inalte si promovarea pesoanei cu tot cu aspiratiile ei (si nu ma exclud din nici una din categoriile de mai sus)...doar de am incerca sa intelegem ca si ceilalti au personalitate, poate la fel de "remarcanta" ca a noastra. E ok sa te manifesti artistic, social sau intelectual cat mai activ dar eu deja am o problema cand personalitatea mult prea colorata a lui X, sa zicem, incearca ostentativ sa o inhibe pe a mea.
Ne calcam pe bataturi, fratilor, asta e! Si la propriu si la figurat. Si ca sa fiu cat mai clara ar trebui sa rememorez un episod la care am asistat intr-un maxi zilele trecute. Simtindu-ma norocoasa ca am prins un loc, spre disperarea totala a babelor care blameaza tineretul din ziua de azi chiar de la primul pas in mijlocul de transport, am purces la o observare minutioasa a persoanelor de pe culoar. Langa sofer, o batrana speriata ca ii fura cineva impulsurile de la telefonul fix, apoi un barbat inalt, cu chipiu si cu "POLITIA Comunitara" pe spate (el cred ca a lipsit in ziua cand s-au impartit Logan-uri), pe la mijloc o tipa care statea cu ochii doar pe telefonul mobil, foarte comoda, rezemata de un scaun si uitandu-se urat la un domn care dorea sa treaca spre spatele microbuzului. Indiganta ca ii calca spatiul alocat orgoliului ei tipa a comentat ceva la care domnul ii zice "Cucoana nu esti numai tu aici!". Speriata poate ca si-a dat seama ca nu e la ea in masina a ripostat cu un zambet, care mie imi place sa cred ca ascundea o urma de jena, "Cucoana e bunica-ta!". Ok, clar nu era jenata dar nu ar fi stricat sa aiba constiinta ca exista oameni acolo, care merita luati in considerare doar pentru ca sunt OAMENI (sau traiesc eu pe Marte si astept de la pamanteni principii de viata extraterestre) si nu ar fi exclusi ca unii sa fie mai importanti decat ea cu tot cu personalitea ei "marcanta".
Cand am ajuns in statie, i-am sifonat si eu masa de stima de sine care plutea pe o arie de un metru patrat in jurul ei, pentru ca nu reuseam ca ajung la usa.
Singura concluzie care mi se pare ca nu e chiar de prisos in situatia asta ar fi ca cine are atata individualite n-are ce cauta in mijloacele de transport in comun.

N-a fost odata...

Astazi am chef sa imi imaginez viata mea ca pe o poveste... si fiecare zi care trece e o alta fila din acea poveste. E un fel de poveste in rama, cu mai multe povestioare in cadrul larg care a debutat odata cu mine. Sa zicem ca acum ma aflu in desfasurarea actiunii, sau mai precis...ar fi cam intr-un sfarsit de intriga. Nu vreau sa astept punctul culminant si, in nici un caz, deznodamanatul.
Totusi, mie nu imi place sa spun povesti. Pot sa imi analizez viata din acest punct de vedere, sa o proiectez astfel dar istorisirea mea ramane nespusa, ca o soapta rostita prea incet in mijlocul unei forfote.
Nu imi place sa povestesc tot ce am facut la sfarsit de zi si nici sa imi dezvalui momentele speciale din viata...Poate e dintr-un soi de egoism dar mi se pare ca daca sunt doar ale mele, au ceva mai aparte decat daca le transpun in cuvinte cu lux de amanunte pentru urechile curioase ale auditoriului.
Nu imi place sa dau detalii pentru ca oricum ceea ce retin eu ca fiind esential poate parea lipsit de relevanta pentru altul, care are o viziune diferita asupra lucrurilor...si oricum, detaliile alea au insemnatate afectiva doar pentru mine.
Pentru ceilalti sunt picanterii si fac deliciul povestii.
Dar nu imi place sa spun povesti... ma fascineaza numai sa le traiesc.

Recurenta "Easy Rider"

De ce recurenta?
De asta si ...

What Classic Movie Are You?
personality tests by similarminds.com

Paler si INXS

Yeah, I know! Asociatie bizara... dar nu stiu de ce mereu fac aceeasi conexiune cand ascult melodia asta...si, fiindca e una dintre preferatele mele, o ascult destul de des. In consecinta, ma gandesc mult la Viata pe un peron.